8 martie – O oră de sinceritate

Imaginează-ți că în acest moment ești într-o călătorie și te interesează să schimbi calitatea vieții și să faci niște schimbări pozitive.

Ca în orice călătorie o hartă, în formă fizică sau electronică, te ajută să te orientezi, deoarece conține un set clar de instrucțiuni despre cum să identifici locul unde vrei să ajungi și modul în care poți ajunge acolo.

Și pentru că momentul prezent este punctul de pornire, îți ofer posibilitatea de a afla cu exactitate unde te afli aici și acum.

Înainte de a face orice schimbare, este important să realizezi ce anume simți despre viața ta în acest moment.

Tocmai de aceea cadoul meu pentru tine de 8 Martie este o întâlnire gratuită în care te voi însoți în procesul de descoperire a momentului tău prezent.

Vei afla care este percepția ta asupra punctului de plecare pentru următoarele domenii din viața ta:
1. Încrederea și imaginea de sine
2. Sănătatatea și bunăstarea
3. Prieteni și familia
4. Banii
5. Cariera
6. Dezvoltarea personală
7. Relațiile de iubire

La sfârșitul acestei întâlniri pe care ți-o ofer cadou, vei avea o imagine clară a gradului de mulțumire în privința zonelor menționate anterior deoarece le vei privi cu o intensă sinceritate.

Întâlnirea este una lucrativă, așa că te invit să participi doar dacă te simți pregătită și dacă îți dorești cu adevărat să fii sinceră cu tine.

Așadar în 8 Martie de la ora 18 te aștept să petrecem O oră de sinceritate împreună.

Link de acces Zoom: https://us02web.zoom.us/j/87684555616…

Meeting ID: 876 8455 5616
Passcode: 183599

Disciplinează cu Iubire!

Eveniment GRATUIT „Disciplinează cu Iubire!”

Orice părinte și-a văzut copilul făcând un lucru despre care i-a repetat de o mie de ori să nu mai facă.

Și iată că te întrebi: 🔸De ce continuă să facă asta?🔸

❌ Refuză să mănânce
❌ Își lovește sora
❌ Refuză să meargă la culcare
❌ Minte
❌ Are un limbaj urât
❌ Plânge tot timpul
❌ Răspunde obraznic
❌ Refuză să-și facă igiena personală
❌ Ține dezordine în cameră
❌ Refuză să meargă la școală
❌ Se ceartă tot tipul
❌ etc.Ei bine răspunsul este destul de simplu – pentru a atinge unul din următoarele obiective:
✅ Atenția nelimitată
✅ Puterea
✅ Răzbunarea
✅ Pretinsa incompetență

🎯 Vestea bună este că ai noștri copii sunt necooperanți nu în ciuda, ci din cauza a ceea ce facem.

🎯 Dacă vrei să fii printre părinții care disciplinează cu iubire și fără pedepse, te invit la evenimentul gratuit „Disciplinează cu Iubire”.

Iată despre ce vom discuta:
➡️ Definirea celor 4 obiective: atenția nelimitată, puterea, răzbunarea, pretinsa incompetență
➡️ Cum să utilizezi consecințe naturale?
➡️ Cum să utilizezi consecințe logice?
➡️ Cum afectează negativ pedepsele?
➡️ Cum să creștem stima de sine a copilului nostru?
➡️ Cum luăm decizii în familie?
➡️ Cu stabilim regulile?

Link Zoom: https://us02web.zoom.us/j/86332294188…
Meeting ID: 863 3229 4188
Passcode: 426931

Dezvoltarea dinților de lapte

Dinții de lapte reprezintă una dintre cele mai mari preocupări ale proaspeților părinți, nevoiți să urmărească atent creșterea dentiției temporare a bebelușului și să îi asigure îngrijirea corectă.

Ei se dezvoltă încă din faza embrionară de dezvoltare a fătului și erup (adică pot fi văzuți pe gingii) în copilărie. În mod normal, acești dinți cad și sunt înlocuiți de către dinții permanenți, dar, în absența apariției acestui fenomen, dinții de lapte pot rămâne funcționali pentru mulți ani.

Când și cum apar dinții de lapte?

Dentiția de lapte apare în jurul vârstei de 4-8 luni. Aceasta este compusă din 20 de dinți. Dinții copilului încep să se formeze încă din viața intrauterină și cresc constant încă de la naștere până în momentul în care aceștia încep să se vizualizeze (apar după vârsta de 4-6 luni).

Ordinea apariției dinților este următoarea:

  • incisivii mediani inferiori, în jurul vârstei de 6-10 luni
  • incisivii mediani superiori, în jurul vârstei de 8-12 luni
  • incisivii laterali, 2 perechi, la 10-16 luni
  • premolari, în jurul vârstei de un an
  • molarii, în jurul vârstei de 2 ani
  • completarea dentiției, în jurul vârstei de 3 ani

Aceștia se păstrează până la vârsta de 6-7 ani, când dinții de lapte sunt pe rând înlocuiți cu cei definitivi.

Care sunt simptomele apariției dinților de lapte?

  • hipersalivaţie;
  • gingiile apar iritate, umflate și dureroase la atingere;
  • muşcă tot ce prinde;
  • băşicuţe albe şi transparente pe ginigii;
  • iritabilitate, irascibilitate, neliniște, schimbări comportamentale;
  • lipsa poftei de mâncare este des întâlnită, copilul care anterior se alimenta corespunzător, refuză chiar și alimentele preferate;
  • insomnie, somn agitat, plâns în timpul somnului, mai ales noaptea – îl doare;
  • scutecele au un miros mai intens ca de obicei
  • temperatură subfebrilă

Această perioadă este una care îi determină pe părinți să simtă că sunt nepuntincioși și acest lucru duce la stări de anxietate și nervozitate.

Îți propun dragă părinte să privești situația ca fiind una trecătoare (pentru că este!) și să folosești mici trucuri pentru a-ți declanșa o stare de bine.

Folosește respirațiile adânci, inspiră și respiră de 4 ori, rememorează momentele ce ți-au adus bucurie de-a lungul vremii și trăiește-le cu maximă intensitate ca și cum au loc din nou.

Poți de asemenea să te folosești de tehnica 5,4,3,2,1.

Numește 5 lucruri care se află în cameră cu tine.

Numește 4 senzații ce le simți acum.

Numește 3 sunete pe care le auzi acum.

Numește 2 mirosuri pe care le simți acum.

Numește 1 calitate a ta.

Prietenul imaginar al copilului meu

Uneori îmi surprind copilul vorbind de unul singur. Este normal acest lucru?

În jurul vârstei de 3 ani imaginația copiilor devine foarte activă, așa că nu trebuie să te îngrijorezi dacă îți surprinzi copilul jucându-se sau vorbind cu unul sau mai mulți prieteni imaginari.

Cine sau ce este un prieten imaginar?

Prietenul imaginar apare la copii care au o imaginație bogată. De cele mai multe ori, acești prieteni sunt niște personaje îndrăgite din film sau din desene animate. Prietenii imaginari sunt modele pentru copii şi ei pot face tot ce nu pot face copii în realitate. De cele mai multe ori prietenii imaginari îi însoțesc pe copii oriunde merg aceștia. Prietenul imaginar poate apărea sub diferite forme: poate fi o jucărie preferată, poate fi un om sau un copil care să-i asemene la chip copilului. Se poate întâmpla ca cel mic să-i atribuie prietenului imaginar şi calități diferite pe care el le are, spre exemplu dacă el este cuminte, atunci prietenul imaginar ar putea fi obraznic şi, de cele mai multe ori, dă vina pe prietenul imaginar când face chiar și cele mai mici boacăne.

Cauze ale acestui fenomen pot fi următoarele:

  • singurătatea – faptul că nu are prieteni cu care să se joace atât de mult cât își dorește;
  • dorința de a deține controlul – un prieten imaginar “făcând” și “acceptând” întotdeauna ceea ce dorește copilului;
  • dorința de a fi acceptat – prietenul imaginar acceptă toate ideile, gândurile, faptele copilului fără a-l critica sau dezaprecia;
  • timiditatea – copilul temându-se sau rușinându-se prea tare să spună anumite lucruri despre el, cum ar fi faptul că se teme de întuneric şi atunci va spune “prietenului meu îi este frică de întuneric” adevăratul mesaj fiind ascuns în spatele acestui joc;
  • fuga de responsabilitate, de pedeapsă – în aceste situații copilul dând vina pe prietenul imaginar atunci când sparge un pahar, scrie pe perete sau face altă boacănă;
  • un refugiu în lumea basmelor în care ei cred;
  • necesitatea de socializare a copilului.


Apariţia prietenilor imaginari este un produs al imaginaţiei copilului, care dă dovadă de creativitate, originalitate, de capacitatea de a se adapta aşa cum poate la vârsta lui. Prietenii imaginari pot fi personaje din desenele animate, din filmele pe care le-a văzut copilul sau personaje despre care i s-a povestit, dar pot fi şi creaţia originală a minţii copilului, un “mix” între aceste personaje şi altele imaginate de el.

De cele mai multe ori, acești prieteni, cu timpul, dispar singuri. Este o normalitate ca un copil să aibă un prieten imaginar.

Când copilul petrece prea mult timp cu prietenii imaginari.

Prietenii imaginari îl pot ajuta pe copil să îşi exprime nevoile, dorințele, să îşi exprime trăirile atunci când, din diferite motive el nu poate sau se jenează, dar te pot ajuta şi pe tine să îţi cunoşti mai bine copilul. Dacă micuțul tău vorbește despre temerile prietenului său, discută cu el despre ce simte vizavi de fricile acestuia. De exemplu, dacă fiul sau fiica ta îți spune că prietenul lui se teme de câini, vorbește cu el, vezi ce simte, învăță-l să îşi recunoască temerile, să exprime ceea ce gândește fără a critica modul în care prietenul lui imaginar “intermediază” lucrurile, învăță-l să controleze aceste temeri. Cu abilitate, discutând cu copilul poți afla multe lucruri despre el, despre temerile şi nesiguranța lui, despre sursa lor. Dacă ai nevoie de ajutor nu ezita să mă contactezi, îl pot ajuta pe copil să îşi exprime temerile şi să le recunoască, să îşi dezvolte abilitățile de comunicare şi relaționare.

Cum trebuie să se comporte părintele cu prietenul imaginar?

În primul rând, nu te panica. Interesează-te ce face acest prieten imaginar în viața copilului tău şi când vine mai des? (Unii copii folosesc acest prieten ca să atragă atenția asupra lor.)

Comunică cât mai des cu copilul şi oferă-i clipe de atenție absolută.

  • Ca și părinte nu trebuie să îl întrebi pe copil dacă are prieteni imaginari, dacă el nu îți vorbeşte despre aceştia (și da, uneori pot fi mai mulţi prieteni imaginari).
  • Dacă alege să îți spună despre acest prieten imaginar fi înţelegător şi nu râde de copil, acest lucru s-ar putea să afecteze comunicarea voastră, dar şi imaginea pe care şi-o formează copilul despre sine.
  • Este posibil ca atunci când greşeşte, copilul să dea vina pe prietenul lui imaginar sau pe jucării, acest comportament ne trebuie încurajat. Este bine să încerci să responsabilizezi copilul pentru faptele sale, dar fi atent să alegi cu grija cuvintele, adaptează totul vârstei copilului pentru ca cerinţele tale să fie înţelese de copil şi ai grijă la tonul, gestica şi postura pe care o ai atunci când discuţi cu el.
  • Până în jurul vârstei de 5 ani copiii nu fac prea bine diferenţă dintre real și imaginar, motiv pentru care nu trebuie să fi prea dur cu el. Dacă copilul tău “îți prezintă” prietenul imaginar este ok să îl accepţi, dar nu îl încuraja să se joace prea mult cu acesta, atrage-l în jocuri care îi plac şi implică-i şi pe ceilalţi copii/membri ai familiei pentru a încuraja relaţionarea în interacţiunea cu lumea reală.

Când prietenul imaginar nu mai este o normalitate?

Un prieten imaginar poate să existe în viața copilului până la vârsta de zece ani. Dacă un copil, care a ajuns la etapa pubertară, continua să vorbească cu cineva din imaginație, atunci copilul trebuie consultat obligatoriu de un medic sau un psiholog.

Dezvoltarea vorbirii copiilor mici

Copilul de 1.5 luni gângureşte a-aa, e-ee.

Copilul de 2-3 luni gângureşte g, ş, b.

Copilul de 4 luni începe să pronunțe silabe.

Copilul de 7 până la 8 luni pronunță silabe precum silabe ba-ba, ga-ga.

Copilul de 8.5 până la 9.5 luni începe să repete silabele cu intonaţii diferite.

Copilul de 9.5 până la 18 luni spune deja cuvinte precum mama, baba sau sunete simbolice cum ar fi gav- gav – câinele; tic-tac – ceasul etc.

Copilul de 18 până la 20 luni spune fraze din 2 cuvinte (mama dă), care au rolul de a da comenzi simple pentru a-și manifesta interesul.

Copilul de 20 până la 22 luni descrie ceea ce observă alăturând cuvinte.

Copilul de 22 până la 24 luni are un bagaj de cuvinte de ~ 300 substantive plus verbe și alte părţi de vorbire.

Copilul de 18 până la 24 luni utilizează fraze simple pentru a spune ce dorește.

Copilul de 3 ani folosește fraze complexe și adeseori se va încurca deoarece dorește să comunice mai multe lucruri dintr-o dată. Va folosi des de ce, cine, ce.

Copilul de 4 până la 5 ani formează fraze lungi, monologuri. Aceasta este o perioadă importantă în dezvoltarea vorbirii. Întâmpină provocări când vine vorba de consoane dar poate povesti după imagini.

Pregătirea copilului pentru grădiniță

Grădinița este mediul favorabil pentru socializare. Aceasta completează mediul familial al copilului, dar nu îl înlocuiește.
Pentru a putea primi beneficiile pe care le aduce grădinița cu adevărat, copilul are nevoie de o anumită dezvoltare psiho-afectivă. Dacă copilul va merge la grădiniță înainte să atingă acest nivel de dezvoltare, am putea vorbi despre o intrare în grădiniță prematură, iar în consecință traumatizantă. Explicația ar fi următoarea: copilul se confruntă cu situații cărora nu le face față și care nu îi aduc nici un beneficiu.

Cum putem pregăti copilul pentru independență?

  • lăsându-i libertate de mişcare şi iniţiativă;
  • fiind flexibili şi permisivi cu jocurile lui;
  • acceptându-l aşa cum este fără a-l raporta la un ideal sau la alţii copii din jur;
  • solicitându-i copilului doar ceea ce și noi respectăm;
  • fiind fermi, calzi, constant iubitori;
  • satisfăcând mereu nevoile copilului, dar nu împlinind dorințele lui;
  • fiind sociabili şi dornici de comunitatea celor din jur;
  • nefiind „zâna bună” care împlinește dorințele, nici „eroul” care salvează de efort, supărare sau orice dificultate, nici „vrăjitoarea” care închide în turnul de fildeș pentru a supraproteja, nici „slujnica credincioasă” care servește permanent copilul.

Etapa copilăriei 0-3 ani este alcătuită la rândul său din sub-etape diferite în privința majorității aspectelor, de la capacitățile motrice ale copilului până la cele cognitive sau de socializare.

În ce constă socializarea copilului în decursul perioadei de 0-3 ani?

Copilul între 0-1 an

In această primă sub-etapă principala persoană cu care socializează copilul este mama, ea este persoana de referința în universul copilului. În cel mai scurt timp copilul va recunoaște și alte persoane din preajma sa, dar interacțiunea principală la această vârsta este cu părinții.
În primele luni copilul depinde de părinți, și în special de mama sa, și în funcție de această interacțiune se vor pune bazele viitoarei personalități a copilului. Încrederea sau lipsa de încredere în lume tocmai în această etapă se formează: daca nou-născutului i se împlinesc nevoile, indiferent ca e vorba de nevoia de hrană, căldura sau nevoi afective cum ar fi ținutul în brațe, atunci el va avea încredere în lume și în sine.
Daca e în mod constant neglijat, daca nevoile lui nu-i sunt îndeplinite, dacă nevoia lui firească de a simți apropierea mamei, de a fi luat în brațe, este interpretată drept „șantaj emoțional” și neglijată, el va învața că lumea nu e ceva în care sa te încrezi, pe care să te poți baza și este posibil să se transforme într-un copil neîncrezător în sine și în ceilalți.
La această vârsta sociabilitatea copilului se manifestă în principal prin a răspunde la zâmbete, a zâmbi persoanelor familiare, a gânguri, a simți nevoia apropierii de mama și de alți membri ai familiei, a fi curios în descoperirea mediului înconjurător (pe care „îl gustă” la propriu, fiind etapa în care copilul duce obiectele la gură).
De obicei, începând cu 7 luni, la majoritatea copiilor apare anxietatea de separare: copilul începe sa fie îngrijorat și să plângă dacă ieșiți din raza lui vizuală, chiar dacă plecați într-o altă încăpere. Este o perioadă trecătoare și copilul trebuie ajutat să treacă peste aceasta, având răbdare cu el, asigurându-l mereu de prezența noastră și familiarizându-l întâi cu alte persoane, dacă într-adevăr trebuie să plecam și să lăsăm copilul în grija lor.

Copilul între 1-2 ani

În această sub-etapă copilul capătă deja mai multă autonomie, începe să meargă, spune primele cuvintele, începe să exploreze cu încredere mediul înconjurător. Pentru dezvoltarea abilitaților sale sociale și încurajarea încrederii în sine părintele ar trebui să-și reprime tendința de a-i interzice copilului diverse lucruri, de a folosi ”nu e voie!” pentru orice situație.
Este obligația părinților să îndepărteze pericolele din calea copilului și să îl lase să descopere lumea, dezvoltându-și astfel atât abilitățile motrice cât și cele cognitive și sociale.
În această etapă copilul devine mai interesat și de alte persoane, îi place să stea mai ales în preajma adulților sau a copiilor mai mari, învață prin imitare. Deocamdată majoritatea copiilor nu se joacă împreună cu alți copii la aceasta vârsta, mai degrabă se joacă „unul lângă altul”, fiecare văzându-și de ale lui, deci părinții nu trebuie să se îngrijoreze cu privire la o eventualitate lipsa de sociabilitate a copilului din acest motiv.

Copilul între 2-3 ani

În această etapă copilul are abilități motorii tot mai bune și este capabil să-și îndeplinească și singur unele nevoi (să mănânce singur, să se dezbrace, să se îmbrace cu unele articole vestimentare mai ușor de mânuit, să se ceară la toaletă, să se spele singur etc.).
În ceea ce privește sociabilitatea, la această vârsta copilul începe să interacționeze și să se joace mult mai mult cu alți copii, să le caute compania, să-și facă prieteni. Mulți copii sunt pregătiți să intre în colectivitate, la grădinița. Ei observă cu atenție adulții și își însușesc comportamente pozitive sau negative prin imitare.
Tot la această vârsta apar cel mai des conflictele între copii. Ei sunt predispuși la a se împrieteni cu alți copii, dar și la a se certa cu aceiași copii, pornind de la jucării sau cine știe ce alte motive. Câtă vreme conflictele sunt minore, sunt între copii de aproximativ aceeași vârsta și nu reprezintă situații periculoase, ar fi bine ca părinții să-i lase să le gestioneze singuri.
Copiii au anumite abilități sociale care-i fac să reușească să se descurce singuri în diferite împrejurări, care presupun interacțiunea cu ceilalți și nu este neapărat nevoie „sa restabilim noi ordinea”, dând jucării înapoi, intervenind cu fraze de tip: „Lasă-l ca el e mai mic!” sau „De ce nu împarți jucăriile?”.
Prin asemenea intervenții părinții cred că „fac educație” dar de cele mai multe ori nu fac decât să-i învrăjbească mult pe copii, să le creeze frustrări, sa le formeze comportamente negative, deși intențiile lor sunt bune. Copilul învață prin imitație, prin interiorizarea valorilor adulților care-i sunt modele, prin încurajarea autonomiei sale și a învățării prin interacțiune directă cu ceilalți și cu mediul înconjurător.

Ce vom face, ca și părinți, pentru a ne pregăti copilul pentru grădiniță?

  • E important să fim relaxați, încrezători, binedispuși când vorbim despre grădiniță.
  • Nu ne vom exprima nemulțumiri față de grădiniță și educatoare, nu ne grăbim, nu ne agităm, nu suntem suspicioși.
  • Vom fi deschiși, răbdători și interesați să ascultăm temerile și așteptările copilului în legătură cu grădinița.
  • Vom ține seama de ritmul și nevoile copilului de adaptare.
  • Nu vom impune cerințe nepotrivite vârstei și dezvoltării copilului.
  • Îi vom oferi copilului ocazii de a cunoaște mediul din grădiniță (drumul, clădirea, educatoarea, sala, curtea, copiii, activitatea), înainte de a-l lăsa acolo.
  • Vom acomoda din timp copilul cu un program de viață (meniu, ore de masă, somn și activitate) similar celui din grădiniță.
  • Nu vom suprapune mai multe schimbări în viața copilului. Intrarea la grădiniță nu trebuie să coincidă și cu alte schimbări în viața copilului sau a familiei (schimbarea casei, a persoanelor de îngrijire) sau cu situații ce induc emoții negative în viața copilului sau a membrilor familiei (divorțul părinților sau decesul unuia din membrii familiei, etc.).
  • Îi vom oferi copilului un mediu onest, de încredere în care să nu fie mințit, păcălit, amăgit.
  • Îi vom oferi copilului ocazii de întâlnire cu alți copii cu care să discute și să se joace de-a grădinița.
  • Îi vom acorda încredere că se poate descurca singur cu alți copii. Intervenția noastră nu va îngrădi manifestarea copilului chiar dacă îi suntem mereu alături.
  • Îi vom asigura un mediu sigur în care copilul să se poată juca în voie, liber, fără direcții și limitări.

Când este pregătit copilul pentru intrarea la grădiniță?

  • când vorbește despre sine la persoana întâi (spune „eu vreau” și nu „Ana vrea”);
  • când poate vorbi despre ceea ce îl supără sau deranjează;
  • când poate spune că îi este foame, sete, că este obosit sau supărat sau că îl doare ceva;
  • când poate vorbi despre sine, despre părinții și familia sa, când poate povesti evenimente prin care a trecut, întâmplări, vise şi fantasme;
  • când distinge între realitate şi basm (sau vis, fantasmă);
  • când începe să aibă preferinţe şi să fie mai selectiv cu partenerii de joacă, dar şi mai constant în manifestările afective;
  • când apare nevoia unui prieten constant;
  • când preia cu plăcere formule de politeţe, își asumă reguli şi interdicţii, se ruşinează şi doreşte să fie la fel ca ceilalţi membri ai comunităţii din care face parte;
  • când înţelege să nu-i deranjeze pe alţii, să cedeze, să îngăduie, dar şi să-şi expună punctul de vedere şi să-şi apere drepturile;
  • când are manifestări de independenţă: copilul insistă să se îmbrace cu ce vrea el, să mănânce singur, să se ducă la toaletă neînsoţit;
  • când încearcă să-și impună punctul de vedere: se contrazice, se încrâncenează;
  • când îşi poate purta de grijă: sesizează situaţii periculoase, îşi conştientizează şi exprimă nevoile, îşi ştie drepturile, îşi poate asuma unele responsabilităţi;
  • când poate fi lăsat în spaţii de joacă, supravegheate fără a solicita prezenţa adultului cu care a venit;
  • când îşi ascultă părintele (sau se împotriveşte lui) şi în lipsa acestuia.

Când și cum începem antrenamentul la oliță?

Pregătirea pentru renunțarea la scutece poate să înceapă abia după 18-24 de luni deoarece mai întâi este necesara o maturitate a vezicii urinare și a intestinelor, adică controlul sfincterelor. Controlul intestinelor vine natural după controlul vezicii urinare.
Indiferent de cât de devreme veți începe antrenamentul la oliță copilul va învața să ceară să fie pus undeva după vârsta de 2-3 ani, în unele cazuri chiar mai târziu, acest lucru nefiind un indicator al dezvoltării sale.

Dacă bebelușul nu merge încă bine sau nu se arată nemulțumit că scutecul este ud, nu vă grăbiți, încă nu este cazul să începeți să-l puneți pe oliță.
În zilele de vară lăsați-l prin casă dezbrăcat, cu condiția să-l încurajați să folosească olița, dar strângeți covoarele și protejați canapele cu păturici absorbante. Chiar dacă se va întâmpla un accident va învăța de unde iese urina. Dați-i posibilitatea copilului să afle cum este să fii ud, lăsați-l doar în chiloței, astfel va învăța să se autocontroleze. Dacă își udă chiloțeii nu-i îndepărtați imediat. Lăsați-l să învețe că este neplăcut și că ar trebui să încerce să evite aceasta.

Sfaturi privind învățatul la oliță:

  • Învățați să citiți semnele care vă transmit că micuțul dvs vrea la oliță. De exemplu: se ține cu mâinile de burtă.
  • În perioada în care copilul învață să meargă la oliță, îmbrăcați-l în hăinuțe cât mai simple: pantaloni cu bandă elastică, care pot fi ușor trași în jos în loc de pantaloni cu nasturi sau cu centură.
  • După ce a terminat de făcut treaba mică sau mare, lăudați-l. Copilul are nevoie de multă încurajare în perioada de învățare la oliță.
  • ”Ai nevoie să faci pipi?” Repetați permanent această întrebare.
  • Țineți olița la îndemână. Însă nu o țineți în fața televizorului, astfel olița va fi scăunel, iar copilului nu se va putea concentra și nu putea înțelege mesajul. Odată ce începe să se obișnuiască, țineți olița în baie, acolo unde îi este locul.
  • Lăsați rușinea deoparte și arătați-i din timp la ce folosește toaleta. După ce a înțeles cum stau lucrurile, învățați-l că nu se intră la toaletă decât dacă bați la ușă înainte. Este important ca de fiecare dată când vă îndreptați spre toaletă sa-i spuneți de ce mergeți acolo și să-i arătați că vă place. Arătați-i ca voi purtați chiloți adevărați și nu scutece. Apoi zâmbiți copilului.
  • Dacă copilul dvs. este mai timid și are nevoie de intimitate pentru a merge la oliță, oferiți-i-o.
  • Lăsați copilul să vadă alți copii, folosind toaleta sau olița.
  • Dacă observați ca micuțul are deja stabilit un ritm natural, cum ar fi după masă, nu ezitați și puneți-l pe olița de fiecare data. Dacă nu se întâmplă nimic timp de 10 minute, îl vei ridica și îi veți spune că încercați mai târziu. Este recomandat ca așezarea la oliță să se facă din 2 în 2 ore.
  • Chiar daca copilul s-a obișnuit cu olița vor exista și accidente, iar părinții nu trebuie sa facă mare caz din acest lucru. Explicați-i calm. În nici un caz nu trebuie să-l certați sau să-l pedepsiți.
  • Dacă copilul refuză olița ați putea achiziționa alta în prezența copilului și după preferințele sale.
  • Unii copii refuză olița, însă se arata încântați să folosească toaleta părinților cu ajutorul unui reductor.
  • Folosiți în continuare scutecul în timpul somnului sau într-o călătorie cu mașina, trenul sau avionul. Veți renunța la acesta mai târziu, după ce copilul se trezește câteva dimineți la rând cu scutecul uscat.
  • Dați dovadă de consecvență. Dacă mergeți în deplasare la rude, nu reluați folosirea scutecelor pentru a vă simți confortabil dvs. Dacă copilul a deprins să stea în chiloței, iar peste un timp scurt i se spune că poate face pipi în scutec, copilul nu va mai înțelege nimic.
  • Fiți calmi și încrezători. Dacă veți insista cu așezatul la oliță, în cazul în care copilul refuză cu îndârjire, se poate dovedi o greșeală mare ce va întârzia și mai mult procesul renunțării la scutece.

La momentul intrării copilului în grădiniță este bine copilul să fie cunoscut și să folosească olița. Chiar și în această situație, în perioada de adaptare, se pot întâmpla ”mici accidente”. Este în ordine, pe fondalul emoțional tensionat, copilul nu întotdeauna reacționează la ”clopoțelul” vezicii urinare. Este necesar să-i asigurați copilului 1-2 seturi de lenjerie și hăinuțe de schimb pentru astfel de situații.

Dezvoltarea senzorială a copilului

Văzul
Vede la naştere, la lumină clipeşte de la naştere.
Clipitul de apărare apare mult mai târziu. Nou-născutul pe scurt timp fixează mâna ocular. De la 2 luni activitatea organizată, la 3-4 luni descoperă corpul, se studiază. Către 4 luni devine eficace privirea convergentă, dezvoltându-se în paralel percepţia vizuală maculară.

Auzul
Nou-născutul răspunde printr-un reflex global de închidere, reflexul Moro. La stimuli auditivi puternici el răspunde prin grimasă sau plâns, surâs, mimică. La 5-6 luni apare conjugarea mişcărilor capului şi ochilor către sursa sonoră. Controlul şi supravegherea simţurilor auzului şi văzului sunt obligatorii din perioada de nounăscut.

Gustul este prezent de la naştere.
Nou-născutul reacţionează la substanţele acide, amare sau sărate.
Răspunde printr-un reflex de supt la cele dulci. Gustul se dezvoltă în raport cu alimentaţia copilului. Gustul la ei este adesea paradoxal, bizar şi capricios.

Mirosul în mod practic are o dezvoltare mai puţin cunoscută. După 1 an reacţionează la mirosurile plăcute şi dezagreabile. Dezvoltarea lui este mult influenţată de dezvoltarea gustului.

Sensibilitatea tactilă, termică şi dureroasă sunt prezente de la naştere şi se dezvoltă pe măsura creşterii, cu timpul răspunsul la aceşti stimuli este mai adaptat.

Cum să organizez timpul copilului meu?

Acest articol este menit să-ți ofere elemente care să te ajute în organizarea timpului copilului tău.

Aș vrea să încep prin a îți spune că organizarea timpului copilului tău cade în sarcina ta ca părinte prin natura lucrurilor.

Scopul nostru ca părinți ar trebui să fie acela de a armoniza sarcinile școlare cu odihna, jocul și mai ales cu necesitatea dezvoltării aptitudinilor fiecărui copil.

Aparent, a organiza timpul unui elev, căci despre el vă voi vorbi azi, a ocupa cele 7-8 ore din zi ce rămân după terminarea orelor de școală nu constituie un lucru foarte dificil. Totuși se întâmplă adesea ca părinții să vină în sesiunile de consiliere cu chestiuni legate de acest subiect.

Importanța intervalului de timp de după școală este foarte mare deoarece în acest interval se pun bazele dezvoltării personalității copilului.

Între 6 și 18 ani, sub ochii noștri au loc profunde și impresionante transformări. Cunoașterea propriului copil este fără îndoială un proces lung și dificil, plin de neprevăzut dar și de imense satisfacții.

Aș dori să subliniez că vârsta de 6 ani marchează un carusel de transformări în plan psihologic. Este de asemenea vârsta la care copilul este nevoit poate pentru prima dată să urmeze un program ordonat, să răspundă unor necesități interne psihologice și fiziologice dar și unor comenzi sociale impuse de contextul acum schimbat.

Știu că subiectul educației și a ceea ce se întâmplă la școală este unul controversat așadar nu am să abordez această perspectivă, deoarece îmi doresc să vă fiu de folos nu să nasc dispute. Aș vrea totuși să subliniez că doar pentru că vă vorbesc despre responsabilitatea noastră de după programul de școală, nu înseamnă că lipsa unui program individualizat de pregătire rămâne fără efecte în dezvoltarea copilului.

Acum știm cu toții că fiecare copil diferă de restul, este o constatare la îndemâna oricui.

De aceea este greu, atunci când discutăm despre  organizarea timpului copilului tău, dacă  nu imposibil să oferi rețete infailibile de programe general valabile.

Luați informațiile pe care le voi împărtăși cu voi ca pe niște repere  dorința mea fiind aceea de a avea o contribuție utilă nu de a oferi vreo rețetă magică.

Primul aspect de care este nevoie să ținem cont este bugetul de timp al copilului. Folosesc intenționat cuvântul buget pentru că știm cu toții că timpul adeseori poate însemna pierderea sau câștigarea de resurse materiale. În cele din urmă asta facem noi zi de zi, ne vindem timpul pentru bani.

Ei bine bugetul fiecărui om, mic sau mare, este același, 24 de ore. Pentru a gestiona eficient bugetul de timp al copilului tău este foarte important să conștientizezi natura activităților pe  care le derulează pe parcursul unei zile. Conștientizarea este imperativă pentru a înțelege volumul. Volumul este important deoarece acesta trebuie adaptat la dezvoltarea psihologică și fiziologică aferentă etapei de vârstă a copilului tău.

Pentru  a face acest lucru te îndemn să faci următorul exercițiu:

Trece pe o listă toate activitățile pe care este musai să le întreprindă copilul tău zilnic. Și când zic toate mă refer la toate, adică și la cele care ți se pot părea banale cum ar fi spălatul pe dinți sau mersul la toaletă.

Pentru a întocmi această listă cât mai bine dă-ți timp. Observă comportamentul copilului tău timp de o săptămână, fără să-l judeci ci doar pentru a te informa. Scrie această listă din mers notându-ți și timpul alocat fiecărei acțiuni. Nu aștepta să treacă ziua pentru a-ți nota cele observate pentru că adesea vei uita acțiuni și contorizarea nu va mai fi atât de reală. Poate că telefonul îți poate fi un aliat util în această sarcină.

Majoritatea părinților din sesiunile de coaching, care au lucrat acest exercițiu au fost uimiți de cantitatea de acțiuni pe care piciul lor le face zi de zi. Este un lucru să le porți în minte și cu totul alt lucru să ți le așterni undeva și să le vizualizezi.

În general bugetul de timp al elevului tău se distribuie între următoarele activități obligatoriu a avea loc:

  • somn  ( cel de noapte și cel din timpul zilei)
  • toaletă și îngrijire personală
  • masă
  • deplasări
  • cursuri la școală + pauzele aferente
  • pregătirea temelor

Fă acest exercițiu și dă-mi de veste. Aștept feedback-ul tău!

Bun, acum că ai contorizat gama largă de acțiuni pe care este musai să le facă școlarul din viața ta răspunde-ți la următoarele întrebări:

  • Ce procent reprezintă aceste activități din totalul bugetului de timp disponibil?
  • Câte din acele activități aduc bucurie copilului tău?
  • Câte din acele activități sunt repetitive?
  • Câte din acele activități reprezintă timpi morți, cum ar fi deplasarea?
  • Ce control are copilul tău în a decide asupra acestor activități?

După ce ți-ai răspuns la aceste întrebări vei observa cu siguranță importanța timpului pe care îl petreci tu cu copilul tău și mai ales a timpului petrecut de copil în afara acestor activități.

Așadar ce buget de timp i-a rămas copilului tău după ce scazi activitățile obligatorii?

Calculează-l și trece-l pe cea de-a doua listă.

Cea de-a doua listă, care reprezintă și cel de-al doilea pas, conține activitățile opționale, adică cele utile dar nu obligatorii.

Ce tipuri de activități opționale se regăsesc în bugetul de timp rămas?

Iată câteva idei pentru a te ajuta să-ți creezi propria listă:

  • meditații
  • activități sportive
  • învățarea de limbi străine, pictură sau exersarea la un instrument muzical
  • joacă, vizite, mini-excursii
  • cititul, etc.

După ce îți creezi și cea de-a doua listă verifică cum se potrivește aceasta cu bugetul de timp rămas.

Observă cât de încărcată este perioada de timp rămasă. Este nevoie ca al tău copil să fugă de la o acțiune la alta, dintr-un loc în altul, sau are timp să se bucure de un ritm mai puțin alert?

De ce ar avea nevoie de un ritm mai puțin alert?

Deoarece în general în proporție de 60% ritmul și acțiunile de la această vârstă sunt decise de ceilalți și au caracter obligatoriu.

Mai mult dacă înainte de 6 ani joaca reprezenta principala activitate, acum activitatea de învățare a devenit principală.

În plus, din punct de vedere fizic tot acum, în cea de-a treia copilărie se accelerează procesul de osificare, de creștere în greutate/înălțime, de dezvoltare a musculaturii mâinii și este necesar să acordăm atenție deosebită activităților specifice vârstei cât și dezvoltării sănătoase fizice și psihologice.

Și iată că ajungem la pasul 3 și anume trierea.

În primul rând înainte de a le aranja în funcție de importanța lor, este oportun să le triem.

Întreabă-te:

  • Sunt oare activități între cele opționale la care se poate renunța?
  • Sunt activități care nu aduc bucurie copilului meu?
  • Sunt oare activități care contribuie la nivelul de oboseală a elevului meu?

Nu uita că în perioada 6-8 ani copilul este în continuare foarte atașat de părinți, dar în viața lui apare și un nou personaj- învățătorul. Ideal ar fi ca acesta să se simtă apropiat de elev și elevul să se simtă apropiat de cadrul didactic. Totuși ceea ce se întâmplă este că la fel ca în mai toate relațiile la început, dinamica încă se formează, ambele personaje încă se descoperă și de aceea acum mai mult ca niciodată copilul va avea nevoie de apreciere, acceptare, laudă pentru eforturile depuse. Toate acestea în contextul unei oboseli mai crescute, a unor greutăți inerente activității de învățare.

Bun așadar ții cont de minunăția din fața ta, de context și alegi să renunți la activitățile care nu contribuie spectaculos la dezvoltarea copilului tău.

Următorul pas este prioritizarea.

Cum prioritizăm activitățile opționale?

Ei bine, este nevoie să ții cont de faptul că în această etapă jocul încă ocupă un rol important și este indicat să fie așa deoarece prin joc se dezvoltă în cel mai natural mod.

Apoi este necesar să ții cont de bioritmul fiecărui copil. Este cunoscut faptul că în timpul unei zile, a unei săptămâni  sau al unui un an, capacitatea de muncă a copiilor evoluează ciclic, existând perioade de activitate optimă și perioade de scădere. Ni se întâmplă și nouă adulților, așa este?

Ei bine când decidem să prioritizăm activitățile opționale cât și să evaluăm eficiența aferentă celor obligatorii, este bine să ținem seama de acest element – starea copilului.

  • Cât de obosit este?
  • Cât de sănătos este?
  • Cât i-a fost satisfăcută nevoia de mișcare?
  • Cât de dificile au fost restul activităților de peste zi?

Un al treilea factor de luat în seamă când vine vorba de prioritizare este însuși copilul vostru.

De această dată este nevoie să observați, gata cu listele! Observați, observați și iarăși observați!

Nu strică nici să-l întrebați, numai că este posibil să nu poată transpune încă în cuvinte ce îi place, ce își dorește să descopere. Așa că fiți curioși și observați ce îi aduce bucurie, ce anume face cu ușurință, ce anume îl intrigă, pe scurt ce îi face inima să tresalte. Și da, prioritizați activitățile opționale în funcție de ce vă transmite copilul vostru. El, deși e încă mic, vă va comunica și care îi sunt provocările, unde are nevoie de ajutor, ce i se pare insurmontabil dar mai ales ce îl face fericit.

Odată ce le-ați prioritizat, este nevoie să vă construiți un plan de acțiune și să-l urmați.

Urmarea acestuia nu înseamnă să fiți habotnici și nici să permiteți hotărâri arbitrare, ci să adaptați planul  în funcție de ce se petrece cu copilul și în funcție de ce se petrece în jurul lui.

Nu uitați că noi suntem cei pe care copilul nostru îi va modela, așadar pentru a aplica cu succes planul de acțiune creat este nevoie să ni-l respectăm și noi pe al nostru.

Doar așa ei vor avea cum să învețe natural și firesc!

Întâmpini provocări cu comportamentul copilului tău?

Am lansat un curs online înregistrat special pentru tine: Cum să-mi disciplinez eficient copilul?

Cafeneaua virtuală a părinților

Spune-mi de câte ori ai simțit în perioada aceasta că pur si simplu nu mai poți?

De câte ori ți-ai spus că parcă numai ție ți se întâmplă atâtea lucruri și multe dintre ele nu prea drăguțe?

Și zi de zi crescându-ți copiii ai simțit vreodată că ai epuizat parcă toate metodele, strategiile și că nu mai știi unde să cauți și cu cine să te sfătuiești?

Cum ar fi dacă ai avea la îndemână un timp doar pentru tine pentru a împărtăși toate aceste frământări și a discuta cu mame ca tine? Mame care au la rândul lor au provocări, eșecuri, succese, mame care la fel ca tine citesc, caută soluții și iau fiecare zi ca pe un nou început.

Poți alege să îți scrii frământările pe grupurile de părinți și să primești răspunsuri de la oameni care nu te cunosc câtuși de puțin sau poți alege să stai la cafea cu alți părinți și să întrebi, răspunzi, înveți.

Te invit la Cafeneaua virtuală a părinților unde pentru un timp vei cunoaște oameni faini, vei avea posibilitatea să te prezinți să mărturisești cu ce te confrunți, să ceri ajutorul, să oferi ajutorul și mai ales să crești.

Ce spui sună interesant pentru tine?

Dacă da, lasă-mi un mesaj în comentarii sau în privat cu adresa ta de email și îți voi trimite detaliile necesare.

Prima cafea virtuală o vom bea sâmbătă 23 ianuarie de la ora 10.