Jocurile copilăriei

Jocurile copilăriei noastre, indiferent dacă am copilărit la țară sau la oraș, le vom purta mereu în suflet și ne vor aminti mereu de copilărie. Haideți să încercăm să uităm puțin de grijile vieții de adult și să ne aducem aminte împreună câteva dintre jocurile care ne-au adus în fața părinților cu genunchii juliți sau cu hainele pline de praf, însă fericiți și mândri de isprăvile noastre.

Batistuța
Se joacă în cel puțin cinci copii.
Recuzita: o batistuță.
Regulile jocului: Copiii stau în cerc, iar unul dintre ei, în afara cercului, merge prin spatele copiilor, fluturând batista, în timp ce aceștia cântă:

Am pierdut o batistuță
Mă bate mămica
Cine are să mi-o dea
Îi sărut gurița.
Batista-i parfumată
Se află la o fată
La o fată frumoasă
Pe care o iubesc.


Când cântecelul ajunge la final, copiii închid ochii, iar cel care stătea în afara cercului, pune batistuța în spatele unui copil și strigă: ”gata”. Apoi ceilalți copii deschid ochii și fiecare se uită în spate. Cel care are batistuța trebuie să îl sărute pe obraz pe cel din afara cercului și fac schimb de locuri.
Și tot așa până se termină jocul…

Leapșa
Sunt mai multe variante: pe culori, pe țări etc. Se joacă în mai mult de 4 copii pentru că este mai interesant. Printr-o numărătoare hazlie, gen: ”Din Oceanul Pacific/ A ieșit un pește mic/ Și pe coada lui scria/ Ieși afară dumneata” se elimină câte un jucător, iar ultimul rămas este cel care va începe jocul, adică va alerga după ceilalți jucători să-i prindă (vânătorul). Fiecare copil își alege o culoare și jocul poate să înceapă. Când vânătorul se apropie de un copil, acela trebuie să strige repede culoarea lui, de exemplu roșu și să rămână nemișcat. După ce pericolul trece, te poate debloca un alt coleg printr-o atingere cu mâna.

Țările
Tot ce-ți trebuie să joci Țările este puțină cretă, o minge și câțiva copii (cel puțin 4-5). Se desenează un cerc mai mare iar în mijlocul lui se desenează alt cerc mai mic. Partea dintre cele două cercuri se împarte în mod egal între copiii care participă și fiecare copil își scrie numele țării alese: România, Argentina, Spania etc. Fiecare jucător se așează în dreptul țării sale; mingea se aruncă în sus de către o țară care strigă numele altei țări. Țara strigată trebuie să prindă rapid mingea. În timpul acesta, ceilalți copii aleargă și se opresc numai când țara prinde mingea, ajunge cu ea în cercul micuț și strigă: STOP. Se uită apoi în jur, alege un copil și aruncă mingea spre acesta pentru a-l atinge. Dacă reușește să-l atingă va câștiga o bucată din țara celui atins, dacă nu jocul continuă, strigându-se o altă țară. Și tot așa…. până toate țările sunt cucerite și rămâne un singur câştigător.

Împărate luminate, cât e ceasul?
Împăratul stă de regulă cu spatele la un perete. Restul copiilor stau la o distanță mai mare. Pe rând ei strigă:
”Împărate luminate, cât e ceasul?” Împăratul răspunde fiecăruia în mod diferit, încercând să dea porunci care să le încetinească ajungerea în apropierea lui: 10 pași de furnică (copilul trebuie să facă 10 pași mici spre împărat), o mămăligă trebuie să se învârtă o dată), doi pași de uriaș (doi pași foarte mari), trei sărituri de iepuraș și așa mai departe. Cel care se apropie cel mai repede de împărat îi ia locul și jocul pornește de la început.

1, 2, 3 la perete stop!
Seamănă puțin cu jocul pe care tocmai ți l-am prezentat. Un copil stă cu fața la perete, de data aceasta. Restul copiilor stau la o distanță destul de mare, la linia de start (stabilită de jucători). Când conducătorul jocului se întoarce cu fața la perete numără: 1,2,3 la perete stai! La porunca stai, jucătorii trebuie să rămână nemișcați iar conducătorul jocului se întoarce foarte repede cu fața la ei. Cel care este prins în mișcare, este eliminat o tură din joc. Dacă unul dintre jucători este iute de picior și pe numărătoare reușește să ajungă lângă conducător, aceștia fac schimb de locuri. Ca să dureze mai mult jocul, după fiecare numărătoare toți jucătorii se întorc la linia de start.

Fazan
Jocul începe când unul din copii spune în gând alfabetul. Apoi, când un alt jucător spune „stop”, litera la care a ajuns cel care spunea alfabetul va fi cea cu care trebuie să înceapă primul cuvânt. Primul copil spune un cuvânt format din cel puțin 3 sunete. Următorul copil trebuie să formeze un alt cuvânt care începe cu ultimele două litere ale celuilalt și tot așa. De exemplu: N – nas – ascuțit- Italia – iapa – pantof…. În momentul în care un jucător nu mai ştie ori nu mai poate construi vreun cuvânt cu silaba primită, el primeşte un „F”. Astfel, fiecare jucător va avea dreptul la cinci greşeli, penalizate, pe rând, cu „F”, „A”, „Z”, „A”, „N”, după care va fi exclus din joc. În acest joc nu se repetă niciodată cuvintele!

Flori, fete, filme sau băieți
Se aleg două persoane care se duc mai departe de restul lumii, unde se pun de acord asupra unui număr. Se întorc la grup și participanții spun la rând câte un număr până când cineva ghicește respectivul număr. Atunci cei doi întreabă: Flori, fete, filme sau băieți? Cel care a ghicit își alege un domeniu, de exemplu flori. Perechea se retrage și-și alege fiecare câte un nume de floare. Unul dintre ei decide să fie trandafir, celălalt lalea. Se întorc și-l întreabă pe cel care-a ghicit ce preferă între trandafir și lalea, acela plecând apoi într-un colț indicat la începerea jocului. Și jocul continuă până se termină copiii din grup. Câștigă cel care a reușit să adune în colțul său cei mai mulți copii.

Ţară, ţară vrem ostaşi!
La acest joc pot participa cât mai mulţi copii. Copiii se împart în două tabere. Membrii fiecărei tabere trebuie să se ţină de mâini foarte strâns. Copiii din primul grup vor striga: „Ţară, ţară vrem ostaşi!” Iar jucătorii din cel de-al doilea grup le vor răspunde: „Pe cine?”. Unul dintre copiii din primul grup va numi un copil din grupul combatant: „Îl vrem pe… ”. Astfel, din al doilea grup va fi ales un copil menit să „spargă zidul” făcut de adversari, pentru a putea rămâne în grupa lui. Dacă nu va reuşi să găsească veriga slabă din tabăra adversă, va rămâne acolo, în echipa opusă. În final, echipa care rămâne cu un singur copil este cea care a pierdut.

Telefonul fără fir
Regula e simplă: toți copiii stau înșirați, primul îi spune repede următorului un cuvânt la ureche, el înțelege ce poate, spune mai departe ce-a priceput ș.a.m.d, iar la final se spune cu voce tare ce-a ieșit. Cu cât seamănă mai puțin cu cuvântul inițial, cu atât mai bine pentru că e mai distractiv. Apoi primul copil se mută la sfârșitul rândului și tot așa….

Podul de piatră
Grupul de copii își alege doi căpitani. Aceștia, la rândul lor, își aleg fiecare, neauziți de ceilalți, denumirea echipei (De exemplu: cireașă și vișină, cană și pahar etc.), apoi se apucă de mâini, le ridică făcându-le să arate ca un pod pe sub care copii trebuie să treacă. Se cântă următoarele versuri:

Podul de piatră s-a dărâmat.
A venit o apă și l-a luat.
Vom face altul pe râu în jos
Altul mai trainic și mai frumos.


Ceilalți copii trec pe sub „pod”, unul în spatele celuilalt. Acel copil care nimerește la cuvântul „frumos” sub mâinile căpitanilor este prins și întrebat (fără să audă ceilalți copii): „Ce vrei: vișină sau cireașă?” Copilul alege vișină/ cireașă, apoi trece în spatele copilului pe care l-a ales. Astfel se formează două echipe, nu întotdeauna formate din același număr de copii. Echipele se așează față în față, se trasează o linie între cei doi conducători de joc, căpitanii se apucă de mâini iar membrii echipelor se trag până când unul dintre căpitani dă drumul la mâini sau echipa lui este trasă peste linie. Câștigă echipa care reușește să-și tragă adversarii peste linie.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.